Ocna Mureş, mai demult Uioara (în latină Salinae, în maghiară Marosújvár, în germană Miereschhall), este un oraş în judeţul Alba, Transilvania, România, format din localităţile componente Ocna Mureş (reşedinţa), Uioara de Jos şi Uioara de Sus, şi din satele Cisteiu de Mureş, Micoşlaca şi Războieni-Cetate. Numele unor localităţi germane sau austriece, plasate în preajma unor masive de sare, conţin încă sufixul, respectiv prefixul, Hall. Astfel, Miereschhall = Sarea Mureşului.
Stemă
Stema oraşului Ocna Mureş se compune dintr-un scut triunghiular cu marginile rotunjite, tăiat şi despicat, compus din 3 partiţii. În partiţia I, în câmp roşu, se află un coif de soldat roman, de argint, conturat cu negru. În partiţia II, în câmp verde, se află o gură neagră de intrare într-o mină de sare, peste care broşează două ciocane de minerit, mărginită cu o bordură de piatră argintie. În partiţia III, în câmp albastru, se află două valuri de argint undate. Scutul este timbrat de o coroană murală de argint cu 3 turnuri crenelate.
Semnificaţiile elementelor însumate:
Coiful de soldat roman semnifică prezenţa veche a civilizaţiei romane din această zonă. Gura de mină reprezintă intrarea în ocna de sare, ocupaţia de bază a locuitorilor, respectiv mineritul prin exploatarea sării. Brâurile undate simbolizează râul Mureş care străbate aşezarea. Coroana murală cu 3 turnuri crenelate semnifică faptul că localitatea are rangul de oraş.
Alte toponimii
Maros-Újvár, Maroschujwar, Újvár, Újvár-Akna, Marosújvárakna, Marosakna, Uioara, Ocna Murăşului, Ocna Mureşului, Murăş Uioara, Salinele Murăş Uioarei, Ocne, Steinort, Miereschneuburg.
Geografie
Oraşul Ocna Mureş este situat în partea de nord-est a judeţului Alba, la 55 km de Alba-Iulia şi la 22 km de Aiud. Altitudinea medie a zonei este de 281 m.
Catastrofa din anul 1912
Până la mijlocul secolului al XIX-lea râul Mureş curgea în imediata apropiere a masivului de sare. Din cauza pagubelor produse minelor de sare în timpul deselor inundaţii ale Mureşului, în anii 50 ai secolului al XIX-lea albia Mureşului a fost mutată cu câteva sute de metri mai spre est. Totuşi, în anul 1912 s-a produs o inundaţie catastrofală a Mureşului, apele pătrunzând în unele dintre minele vechi, provocând surpări ale tavanelor acestora, cu apariţia la suprafaţa terenului a unor pâlnii şi cratere de mari dimensiuni care au afectat şi zonele locuite învecinate. Spre evitarea extinderii prăbuşirilor minelor vechi, în anul 1952 s-a hotărât umplerea tuturor cavernelor şi craterelor formate deasupra fostelor mine Romane, Iosif, Francisc, Ferdinand, Regina Maria şi Principele Nicolae, cu saramură concentrată.
Catastrofa din anul 1978
În urma avariilor tehnice la mai multe sonde în anii 70 ai secolului al XX-lea, Salina Ocna Mureş n-a mai fost în stare sa furnizeze cantităţile necesare de sare în soluţie uzinei de produse sodice UPSOM din localitate. În această situaţie, s-a hotărât pomparea diferenţei de volum din lacurile de pe masivul de sare, umplute cu saramură concentrată, contravenind unui principiu elementar de protecţie a masivului de sare. Acest lucru a dus la diluarea crescândă a concentraţiei apelor lacurilor, respectiv la dizolvarea treptată a peretelui de siguranţă dintre mina 1 Mai şi lacul învecinat Iosif. În anul 1978 s-a ajuns la situaţia în care pilierul despărţitor dintre mina 1 Mai şi lacul Iosif (la nivelul orizontului -90 m) a cedat, iar apele s-au revărsat în camerele minei, pe care au inundat-o în întregime în câteva minute. Minierii care lucrau în acel schimb s-au putut salva, ieşind la suprafaţă pe treptele puţului de aeraj. Această catastrofă minieră a dus la sistarea definitivă a exploatării sării în stare solidă la Ocna Mureş, după milenii de activitate aproape neîntreruptă.
Catastrofa din anul 2010
Catastrofa a început în noaptea de 21 spre 22 decembrie 2010 la ora 02:00. Cauza catastrofei a fost probabil neetanşeitatea coloanei prin care se introduce în subteran apă dulce sub presiune, la una din sondele învecinate (123 sau 124). Au fost distruse 3 clădiri (inclusiv un magazin universal) şi au fost avariate străzile limitrofe M. Eminescu şi N. Iorga. În centrul zonei afectate, din zona sud-estică a masivului de sare, s-a format un crater umplut cu apă cu diametrul de cca 200 m şi adâncimea de cca 10 m[8]. Volumul lacului nou format este de aproximativ 100.000 mc.
Debitul de gaze arse anual în Ocna Mureş este de 150000 mc/ora, volumul gazelor reziduale rezultat fiind de 1.314 miliarde mc/an. Perimetrul Ocna Mureş se încadrează în zona seismică ‘E’, valoarea coeficientului Ks=0,12 (PUG Ocna-Mures, 1998, p. 14).
Istorie
Aşezare civilă romană în Dacia (sec. II-III), cunoscută pentru exploatarea sării, sub denumirea „Salinae”. Exploatarea relativ intensă a zăcământului de sare în epoca romană, a favorizat dezvoltarea unei importante aşezări cu caracter rural, identificată cu „Salinae”, ale cărei urme arheologice se întind pe o mare arie, pe ambele maluri ale Mureşului.
Fără cercetări sistematice, se cunosc descoperiri ce provin de pe aria oraşului şi din împrejurimi, fără posibilitatea unor precizări topografice: subconstrucţii de clădiri, numeroase materiale de construcţii tegulare (confecţionate din ţiglă), sculpturi de marmură, vase de ceramică, un opaiţ cu inscripţia “FORTIS” şi alte obiecte. Din zona minelor de sare provin trei inscripţii fragmentare, iar din alte locuri mai multe monede de argint şi bronz între care şi un dupondius (monedă romană) din timpul împărătesei romane Annia Galeria Faustina (130–176) din anii 138–141.
La marginea de est a localităţii, lângă drumul spre Uioara de Sus, s-au descoperit în anul 1931 trei morminte cu sarcofage din cărămizi, acoperite cu ţigle. Unele cărămizi aveau ştampile de la producătorii particulari P AE TERN şi TII (inscripţii incomplete).
Numeroase descoperiri numismatice se semnalează şi la sud de oraş, în valea de la Hopârta: un sesterius (monedă romană) din vremea împăratului roman Traian, o monedă de bronz şi o alta de argint.
Urmele de locuire descoperite pe teritoriul oraşului indică prezenţa oamenilor încă din epoca bronzului (Cultura Wietenberg). Au fost descoperite numeroase obiecte de tezaur, statuia zeiţei Hecate şi un relief cu Lupa Capitolina.
Prima atestare documentară datează din anul 1203 sub numele de Uioara (care provine de la cuvântul maghiar Ujvár = „Oraşul Nou”), apoi la 13 ianuarie 1280 într-un act de schimb de moşii.
Pe Harta Iosefină a Transilvaniei (Sectio 140), realizată la ridicarea topografică din anii 1769-1773 este marcată în felul următor prezenţa unor exploatări de sare abandonate în zona actualului oraş Ocna Mureş: “Ruiniert, Saltz Gruben, Okne”.
Localitatea s-a dezvoltat abia la sfârşitul secolului al XVIII-lea, când a început exploatarea organizată a sării, respectiv, când administraţia austriacă a preluat controlul producţiei de sare.
În perioada interbelică a fost sediul plăşii Ocna-Mureş din cadrul judeţului Alba (interbelic).
Ocna Mureş a fost declarat oraş în anul 1956 şi are în subordine cinci localităţi; două localităţi componente (Uioara de Sus şi Uioara de Jos) şi trei sate (Cisteiu de Mureş, Micoşlaca şi Războieni-Cetate).
Demografie
Conform recensământului efectuat în 2011, populaţia oraşului Ocna Mureş se ridică la 13.036 de locuitori, în scădere faţă de recensământul anterior din 2002, când se înregistraseră 15.503 locuitori.[1] Majoritatea locuitorilor sunt români (78,15%). Principalele minorităţi sunt cele de maghiari (8,75%) şi romi (6,6%). Pentru 6,43% din populaţie apartenenţa etnică nu este cunoscută. Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocşi (73,7%), dar există şi minorităţi de reformaţi (6,39%), penticostali (4,3%), greco-catolici (4,14%), romano-catolici (1,67%) şi baptişti (1,04%). Pentru 6,51% din populaţie nu este cunoscută apartenenţa confesională.
Economie
Activităţi economice principale: extragerea sării, industria chimică anorganică, fermentarea tutunului.
Alte activităţi economice: construcţii civile şi industriale, agricultură, confecţii îmbrăcăminte, comerţ, morărit şi panificaţie.
Principalele întreprinderi economice ale oraşului au fost:
Uzina de Produse Sodice Ocna Mureş (azi GHCL UPSOM ROMÂNIA S.A.). Adresa: str. Mihai Eminescu nr.1. Societatea Comercială UPSOM S.A. (Uzina de Produse Sodice Ocna Mures), a fost construită între anii 1894-1896 de către societatea belgiană SOLVAY & Co şi avea să devină la finele secolului al XIX-lea şi în primele decenii ale secolului al XX-lea singura unitate de sodă din România, totodată una din cele mai importante unităţi din Europa. Obiectul de activitate al întreprinderii era producerea de sodă calcinată uşoară, sodă caustică solidă şi în soluţie, bicarbonat de sodiu tehnic, alimentar şi farmaceutic, silicat de sodiu solid şi în solutie, silicagel, silicat de potasiu, carbonat de sodiu anhidru pentru uz fotografic şi cinematografic, clorură de calciu tehnică, oxid de magneziu tehnic şi farmaceutic, carbonat de calciu florex, ambalaje metalice, fabricarea altor produse chimice anorganice de bază. UPSOM Ocna Mureş a fost deţinută până în martie 2013 de compania indiană GHCL (Gujarat Heavy Chemicals Ltd.), dar, pe fondul crizei economice mondiale care a afectat afacerile companiei-mamă, activitatea întreprinderii a fost sistată în ianuarie 2010. Actualmente, preluată de investitori români, în mai 2015 platforma fostei uzine a fost transformată în Parcul Industrial Ocna-Mureş (PIOM).
Salina Ocna Mureş. Adresa: str. Mihai Eminescu nr.19.
Fabrica de Fermentare a Tutunului (GALAXY TOBACCO S.A., fosta Societate Naţională “Tutunul Românesc” ). Adresa: str. Mihai Eminescu nr.21. Această întreprindere a produs ţigarete, tutun de ţigarete, ţigări de foi, tutun de pipă, tutun de mestecat, tutun pentru prizat ş.a. Fabrica şi-a încetat activitatea.
Transporturi
La Ocna Mureş au existat în trecut 2 gări industriale (exclusiv pentru transport de mărfuri), în prezent nefuncţionale:
Gara 1 (înainte de 1944), coordonate: 46.391916, 23.854712
Gara 2 (după 1944), coordonate: 46.390858, 23.857631
Cultură
Lăcaşuri de cult şi viaţă religioasă
Biserica romano-catolică „Sf. Carol Borromeo”, din secolul al XVIII-lea, str. N. Iorga 18. Biserica este înscrisă pe lista monumentelor istorice din judeţul Alba,[12] elaborată de Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional din România în anul 2010 (cod AB-II-m-B-00257).
Biserica Reformată-Calvină, str. N. Iorga (construită în anul 1902).
Biserica Greco-Catolică „Sf. Nicolae” şi „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului”, protopopială, Str. Nicolae Iorga (colţ cu str.Axente Sever). Parohii aferente: Decea, Fărău şi Unirea II.
Biserica Ortodoxă veche (lângă intersecţia străzilor Nicolae Iorga, 1 Mai şi Mihai Eminescu).
Biserica Ortodoxă nouă „Sf. Apostol Andrei”, str. N. Iorga (construită în anii 2003-2004).
Biserica Ortodoxă nouă „Naşterea Maicii Domnului” (link site).
Biserica Penticostală “Maranata/Maranatha”[13], str. Dragalina 1B.
Biserica Penticostală “Betesda”[14].
Biserica Adventistă, str. Avram Iancu 52.
Biserica Baptistă “Betel”[15], str.Mihai Viteazu 18.
Biserica Nouapostolică, str. G. Coşbuc 6.
Sala Regatului „Martorii lui Iehova”, str. Crişan 12 (construită în anul 1994).
Asociaţia creştină neoprotestantă “Bunul Samaritean”, str. Mihai Viteazu 6.
Sinagoga, str. Cloşca nr.11-13 (demolată din lipsă de credincioşi şi din cauza degradării în anii ’80 ai secolului al XX-lea). Pe acel loc au fost construite ulterior două locuinţe private cu etaj. Cimitirul evreiesc se află pe str. Tudor Vladimirescu nr. 43.
Turism
Obiective turistice
Ruinele castelului medieval atestat din anul 1290 ca Novum Castrum (“Castelul Teleki”). În cartierul Uioara de Sus se află ruinele unui vechi castel medieval, amintit în documentele anului 1290 sub numele de Novum Castrum (“Castelul Nou”), susţinând prin această denumire existenţa unei fortificaţii anterioare, aparţinând secolelor X-XI, din care se mai pot vedea porţiuni dintr-un val de pământ cu şanţ. Acest “Castel Nou” a fost construit la sfârsitul secolului al XIII-lea, din ordinul regalităţii maghiare, pentru protecţia salinei învecinate, fiind apoi amintit în documentele anilor 1336 şi 1382. Din secolul al XIV-lea acest castel a devenit proprietatea unor nobili. Mihai Viteazul a donat castelul de la Uioara de Sus sfetnicului său, banul Mihalcea. Din acest edificiu se mai pot vedea azi ruinele unui turn pentagonal, reprezentând vechiul donjon. “Castelul Nou” medieval a fost dărâmat parţial, în locul său ridicându-se între anii 1850-1860 un impunător castel neogotic pentru familia nobiliară Banffy, edificiu care a intrat ulterior în proprietatea conţilor Teleki. Construcţia este alăturată unor locuinţe anexe destinate personalului auxiliar de administrare şi întreţinere a domeniului. În perimetrul curţii există o pivniţă de vinuri şi o capelă, care, iniţial a fost dotată cu o orgă. Din iniţiativa familiei Teleki a fost amenajat în jurul castelului un parc cu alei si arbori, printre care specii aclimatizate, unele fiind rarităţi dendrologice.
Ruinele unei biserici construite în stil romanic în jurul anului 1300 la Uioara de Sus.
Monumentul Eroilor Români din Al Doilea Război Mondial. Obeliscul, cu o înălţime de 5,5 m, pe o bază de 1,5 m, este amplasat in parcul oraşului, fiind ridicat în memoria eroilor români căzuţi în Al Doilea Război Mondial. Pe faţada monumentului, pe o placă de marmură, se află un înscris comemorativ: „1944 – 23 August – Slavă eroilor armatei române care s-au jertfit pentru eliberarea patriei de sub jugul fascist“.
Monumentul Eroilor, str. Nicolae Iorga.
Două sculpturi romane ale unor lei funerari[16], amplasate pe aleea din faţa Şcolii “Lucian Blaga” de pe str.Brazilor. Sculpturile, vechi de cca 1800 ani, au fost aduse din satul învecinat Cisteiu de Mureş, unde au fost găsite aruncate in vale, sub un pod. Probabil provin de la castelul din Cisteiu de Mureş, aflat în prezent în ruină.
Stejarul din curtea Şcolii Vechi de pe strada Nicolae Iorga nr.18 (lângă Biserica Romano-Catolică) a fost plantat în anul 1923 cu prilejul “Serbării Pomilor şi Păsărilor” spre a eterniza actul de încoronare a primului rege al românilor la 15 octombrie 1922 la Alba Iulia[17]. Până nu demult s-a crezut că acest stejar a fost plantat spre a cinsti Marea Unire din 1918.
Veche staţiune balneoclimaterică
Ocna Mureş este un oraş situat la altitudinea de 258 m. Dispune de un climat continental-moderat, cu temperatura medie anuală de 9 °C (peste 20 °C în iulie şi sub −4 °C în ianuarie). Are un interes turistic deosebit, datorită lacurilor aflate pe masivul de sare. Localitatea a oferit în trecut mai multe instalaţii de tratament, printre care: un solariu cu amenajări pentru aeroterapie şi helioterapie, instalaţii pentru electroterapie, băi calde, apă minerală sărată concentrată. Dintre factorii naturali de cură trebuie menţionate şi apele minerale clorurate şi sodice din lacurile existente pe locurile vechilor saline. Aceste ape au o concentraţie deosebit de mare (266 grame /litru), fiind utilizate în trecut în tratarea unor afecţiuni, precum cele reumatismale articulare şi degenerative (periartrite, tendinoze, artroze, poliartroze), neurologice periferice (sechele după poliomielite, pareze), ginecologice (metroanexită cronică, cervicită cronică, insuficienţă ovariană), posttraumatismale (stări după entorse, luxaţii, fracturi).
Vechea clădire a Băilor Sărate şi ştrandul din localitate au fost demolate în ultimii ani.
Informatie luata de pe Wikipedia.